Petre Ionescu Stoian - Puntea de Greci
Principalele borne ale unei cariere de
excepţie ne sunt oferite de crispedia.ro: „Petre Ionescu-Stoian (14 ianuarie
1909, sat Puntea de Greci, comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa - 23 aprilie
1985, Bucureşti) - farmacist şi profesor universitar. Urmează cursurile şcolii
elementare în comuna natală, iar pe cele secundare, la Liceul „Dr. Constantin
Angelescu” din Găieşti. Se înscrie la Institutul Medico-Militar din cadrul
Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1929) pe care îl absolvă în 1934. Doctor
în ştiinţe farmaceutice cu teza Prepararea unor noi compuşi sulfamidaţi.
Experimentarea compusului 4’-benzen-sulfamido-azo-4benzen-glicimidă, Bucureşti
(1941). Asistent la Catedra de Biologie şi, apoi, de Farmacie Galenică, la
Facultatea de Farmacie din Bucureşti (1942-1948). Lector şi conferenţiar
universitar la Catedra de Farmacie Galenică de la Facultatea de Farmacie din
Cluj (1948-1956). Profesor, şef de catedră la Disciplina de Tehnică
Farmaceutică din învăţământul post-universitar, Bucureşti (1956-1976). Profesor
consultant pentru îndrumarea tezelor de doctorat în specialitatea Tehnică Farmaceutică
(1976-1985). A funcţionat ca farmacist la Farmacia Spitalului Militar Central
din Bucureşti (1934-1942) şi ca şefia Laboratorul de Biochimie, de pe lângă
Spitalul Militar din Cluj Napoca.
În 1956 este numit, pentru 6 ani, farmacist
şef al armatei, pe funcţia de general. I s-a încredinţat organizarea şi
conducerea Institutului de Cercetări Farmaceutice şi Controlul Medicamentelor
(1956), transformat în Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentelor şi
de Cercetări Farmaceutice (1960-1976). A fost distins cu „Meritul de Militar
clasa a IIl-a (1954) şi clasa I (1959), „Meritul Sanitar” clasa a II-a (1963),
„Meritul Ştiinţific” clasa a III-a (1966) şi clasa a II-a (1971). În 1956 i se
încredinţează sarcina de înfiinţare, organizare şi conducere a Institutului de
Cercetări Farmaceutice şi Controlul Medicamentului şi transformarea lui, în
1960, date fiind noile atribuţii primite, în Institutul pentru Controlul de
Stat al Medicamentului şi de Cercetări Farmaceutice, denumit, după 1990, „Prof.
dr. Petre Ionescu-Stoian”. Prin acest organism pe care l-a condus până în 1976,
cu responsabilitate şi competenţă, s-a garantat calitatea tuturor
medicamentelor indigene şi din import, difuzate prin reţeaua de farmacii din
România, obiectiv pe care l-a atins şi în calitate de preşedinte al Comisiei
Medicamentului (1960).A îndeplinit funcţia de secretar general şi de
vicepreşedinte al conferinţelor şi congreselor naţionale de farmacie (1963 şi
1968) şi de preşedinte al congreselor din 1973, 1979 şi 1984. Petre Ionescu
Stoian a mai deţinut următoarele
funcţii: membru în Colegiul Central al Medicilor şi Farmaciştilor (1970),
Preşedinte al Societăţii de Farmacie din Uniunea Societăţilor de Ştiinţe
Medicale (1973-1985), Preşedinte al Comisiei Medicamentului şi pentru
Farmacovigilenţă (1973), membru în Consiliul de Conducere al Ministerului
Sănătăţii (1973), Redactor responsabil al revistei Farmacia (1967-1973). A fost
membru în Prezidiul Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi Preşedintele
Secţiei de Cercetări Farmaceutice din acest for (1969-1985). În străinătate,
Ionescu a fost ales membru al Academiei de Farmacie din Paris (1967), al
Academiei Regale de Farmacie din Madrid (1969), membru activ al Academiei de
Ştiinţe din Illinois (1972), membru corespondent al Societăţii de Istoria
Farmaciei din Franţa (1972) şi membru de onoare al Societăţii de Farmacie din
Polonia (1974).”
Vasile Mindu în volumul „Amintiri despre fratele meu” reuşeşte să
facă un portret al fratelui său mai mare, iar site-ul muzeuistoriafarmaciei.ro semnalează o
altă lucrare , „In memoriam Prof. dr. doc. farm. Petre Ionescu- Stoian
(1909-1985)” (Ed. Sitech Craiova 2009) în care date biografice inedite sunt
scoase la lumină: „ Inca din din copilarie, Stoian avea inclinatii
organizatorice, era constiincios, punctual, ordonat in toate si foarte atasat
alor lui, orfani de razboi, ramasi fara capul familiei, cazut in primul razboi
mondial. Mai tarziu si fratele cel mic, Petcu, va pieri in lupta, de aceasta
data, in al doilea razboi mondial. Aflam ca cel mai mare dintre frati iubea
fotbalul si pescuitul si petrecea pe lac putinele ore de relaxare, pe care si
le ingaduia. Fusese casatorit si a crescut singur pe fiul sau Alexandru. A fost
popular si modest toata viata. Nu si-a uitat niciodata nici familia, nici
originea. A iubit adevarul si respectul fata de oameni”.
D.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu