miercuri

Târg la Ministerul Agriculturii


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui 'Târgul de Crăciun', în curtea instituției, în perioada 18 — 20 decembrie 2015, între orele 09.00-17.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor putea găsi produse alimentare de calitate cum sunt cele tradiționale atestate sau cele realizate după rețete consacrate, conform legislației în vigoare, dar și alte produse alimentare.
Ministrul Achim Irimescu va deschide oficial târgul vineri, 18 decembrie 2015, la ora 10.30, va face un tur al expozanților și va înmâna noi atestate de produse tradiționale/consacrate din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Cei care vor primi atestate din partea MADR sunt: Întreprinderea familială PALIȘTAN I. MIHAI, județul Bacău—1 atestat produs tradițional — păstrăv afumat în hârzob de brad și SC RAITAR SRL, județul Suceava — 2 atestate produse rețetă consacrată: mușchi file afumat, jambon afumat fără os.

marți

Finanţare de 10.174.583 lei pentru un proiect generos

Asociaţia Cluster Economie şi Asistenţă Socială în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, vă invită marti, 15 decembrie 2015, începând cu orele 16.30, la sediul Structurii de economie sociala -  Cogito Educaţional SRL din str. Lamaiţei nr 7, sector 4, Bucuresti, cu ocazia conferintei de inchidere a proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea înIntreprinderi Sociale VALORIS”.
Proiectul vizează înființarea a 9 structuri de economie socială de tip COFETĂRIE-CATERING și TÂMPLĂRIE, OLĂRIT – ARTIZANAT, USCĂTOR LEMN, ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR,  GRADINIŢĂ ŞI AFTER-SCHOOL, PROCESARE LEGUME-FRUCTE, ATELIER CROITORIE, în care vor lucra persoane defavorizate din Regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Sud Est Dobrogea, Nord Vest, Bucuresti Ilfov.

luni

Valorificare prin Valoris


Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, vă invită luni, 14 decembrie 2015, începând cu orele 16.30, la sediul Centrului de Mentorat, Strada Stefan cel Mare nr. 1, Bucuresti la conferinta de închidere a proiectului  „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”.

 Proiectul vizează înființarea a 9 structuri de economie socială de tip COFETĂRIE-CATERING și TÂMPLĂRIE, OLĂRIT – ARTIZANAT, USCĂTOR LEMN, ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR,  GRADINIŢĂ ŞI AFTER-SCHOOL, PROCESARE LEGUME-FRUCTE, ATELIER CROITORIE, în care vor lucra persoane defavorizate din Regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Sud Est Dobrogea, Nord Vest, Bucuresti Ilfov. Proiectul se adresează unui grup ţintă alcătuit din: 252 de persoane din grupuri vulnerabile (20 persoane cu dizabilităţi, 10 familii monoparentale sau cu mai mult de 2 copii, 113 femei, 9 manageri ai structurilor economiei sociale, 20 persoane de etnie romă, 30 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat al statului, 50 persoane care trăiesc din venitul minim garantat). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul POS DRU - Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, DMI 6.1. Dezvoltarea economiei sociale. Perioada de implementare este de 14 luni, începând cu data de 15 decembrie 2015.