marți

Întreprindere socială producătoare de fructe și legume eco



Asociația Pro-Youth în parteneriat cu  Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a organizat  la Centrul de Tineret Vălenii de Munte: Str. Berevoiești, Nr. 9, Valenii de Munte, Jud. Prahova, lansarea întreprinderii sociale Eco Bio Processing,  în cadrul proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile,  prin integrarea Intreprinderi Sociale VALORIS”.
Ca urmare a studiului de piață și evaluării potențialului economic al zonei, întreprinderea social își va desfășura activitatea în Parcul Industrial Vălenii de Munte iar aceasta va avea ca activitate principal colectarea, procesarea și comercializarea producției locale de legume și fructe obținute prin mijloace ecologice. Principalele produse ale întreprinderii sociale vor fi: fructe și legume ambulate în ceară naturală,fructe și legume uscate, sucuri și gemuri naturale, produse fără conversanți și fără aditivi alimentari.Modelul de afaceri a fost ales în așa fel încât să se realizeze o conversie a proape integrală a materiei prime în produs finit și în același timp să se păstreze un standard ridicat de calitate. Eco Bio Processing se va poziționa pe piață ca un furnizor de produse ecologice premium.
Asociația Pro Youth, prin înființarea întreprinderii sociale Eco Bio Processing, va crea cinci locuri de muncă, în orașul Vălenii de Munte, pentru personae aparținând grupurilor vulnerabile. Totodată, întreprinderea social Eco Bio Processing va avea un impact economic important asupra micilor producători locali care își vor putea valorifica în acest fel producția proprie.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (lider de parteneriat) în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Sociala și Protecția Copilului OLT (Partener 1), Asociația Consorțiul pentru Educației și Dezvoltare Durabilă ”România Europeană” (Partener 2), Asociația ”Mesagerii Pro-Natura” (Partener 3), Redis Consult SRL (Partener 4), Asociația Cluster Economie și Asistență Socială (Partener 5), Asociația Pro-Youth (Partener 6) și Asociația Matvei Nicolescu (Partener 7) implementează, începând cu data de 03.11.2014 pentru 12 luni, proiectul POSDRU/168/6.1/S/144616, ”VALORificarea oportunităților de inserție pe piața muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Întreprinderi Sociale VALORIS”.Acest proiect este cofinanțat din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Numărul de referință al programului (CCI): 2007RO051PO001, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Majoritar de intervenție 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.