duminică

BNR, sfaturi pentru agricultori


Agricultorii români trebuie să înţeleagă faptul că sistemul de servicii din acest domeniu este foarte important şi, deocamdată, lipseşte, a declarat, duminică, la postul public de radio, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României /BNR/.
'Agricultorii noştri nu pricep cum ar fi ca să ia ei numai 20% şi un sistem de servicii care să fie în jurul agriculturii noastre să ia restul de 80%, sau 30% şi 70% serviciile (...) aceste proporţii ar face ca parte de 20 sau de 30% pe care să o ia agricultorii să fie mult mai mare decât ceea ce iau ei acum. Eu cred că ei vor înţelege din mers, dar ca să înţeleagă din mers, serviciile nu apar. Asta e problema. Lumea către asta se îndreaptă acum (...) Ei bine, sistemul de servicii trebuie să fie un sistem de producţie. Noi producem bunuri şi producem servicii', a afirmat Vasilescu.

Oficialul BNR a arătat, totodată, faptul că agricultura românească duce lipsă de servicii, dând ca exemple o serie de scumpiri la produsele de bază, deşi România deţine cea mai mare suprafaţă cultivabilă din Europa.
'Toată lumea întreabă: domnule, de ce pământul nostru nu dă ce ar putea să dea? Şi m-am uitat chiar zilele trecute pe nişte tabele şi ce am văzut? Bunăoară, dacă v-aţi uitat prin tablourile inflaţiei, vedem că, din septembrie şi până în ianuarie, inclusiv, anul acesta - şi probabil că lucrurile vor continua - la cartofi a fost de 24% într-o lună, de 16% în altă lună, de 8% şi vedem că ce s-a scumpit? S-a scumpit mălaiul, s-au scumpit cartofii, s-a scumpit uleiul (...) La cartofi noi avem în România cea mai mare suprafaţă din Europa cultivată cu cartofi. Deci, într-un tabel în care înşirăm suprafeţele cultivate noi suntem pe locul I. Şi când vedem tabelul doi în care vedem ce producţii au rezultat, suntem pe ultimul loc', a explicat consilierul guvernatorului BNR.

(sursa : Agerpres)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu