joi

Comisia Europeană taie din banii destinaţi agriculturii

Comisia Europeană (CE) a anunțat miercuri că, din motive de austeritate, are în vedere pentru 2014 o reducere cu 4% a plăților directe destinate agricultorilor, relatează AFP citând un purtător de cuvânt al CE.Ajustarea nu se va aplica în cazul României, Bulgariei și Croației, întrucât aceste state nu primesc încă întregul cuantum al plăților directe.
Reducerea, anunțată în principiu de către CE în luna martie, va permite realizarea unor economii în valoare de 1,47 miliarde de euro.


Măsura, legată de 'disciplina financiară', a fost determinată de rigoarea impusă în bugetul multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020, ce prevede o reducere cu 12% a fondurilor alocate pentru Politica Agricolă Comună (PAC), acestea fiind plafonate la suma de 373,2 miliarde de euro. Pentru 2014, a fost stabilit un plafon de 41,59 miliarde de euro pentru solicitările referitoare la 2013.Numai primii 2.000 de euro dintr-un ajutor nu vor fi afectați de reducere, această variantă fiind cea acceptată de Parlamentul European și de miniștrii agriculturii. Comisia a propus inițial o reducere de 5%, dar care să se aplice numai pentru sumele ce depășesc primii 5.000 de euro acordați ca subvenție.Comisia încă mai poate să propună Consiliului revizuirea acestui procent de 4% în cazul în care, până la sfârșitul lunii octombrie, se vor modifica și previziunile pentru anul viitor legate de plățile directe și de măsurile care vor fi luate pe respectiva piață.

sursa AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu