luni

Miliarde de la UE pentru agricultură

Uniunea Europeană a rambursat României din 2007 și până în prezent peste 10 miliarde de euro, bani atrași în economia românească, pe cele trei programe destinate agriculturii, dezvoltării rurale și pescuitului, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.Fondurile europene alocate României pe actuala programare financiară sunt de circa 14,5 miliarde de euro pe cele trei programe.În ceea ce privește banii rambursați pentru plata proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), exclusiv din fonduri europene, fără cofinanțarea de la bugetul de stat, suma se ridică la circa 4,46 miliarde de euro, reprezentând un procent de absorbție de aproximativ 62%.


Pentru perioada 2007 — 2013, sumele alocate României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), doar din bugetul Uniunii Europene, au totalizat 8 miliarde de euro.Până în prezent, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a încheiat 81.311 de contracte de finanțare în valoare de circa 5,5 miliarde de euro, anul 2013 fiind ultimul an în care mai pot fi contracte proiecte pe actuala programare financiară. Raportat la valoarea totală a fondurilor disponibile prin PNDR doar pentru proiecte de investiții, respectiv circa 6,7 miliarde de euro, procentul de contractare a fondurilor este de circa 82%.În ceea ce privește rambursările din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), de unde se fac plățile pe suprafață, României i-au fost rambursate 4,575 miliarde de euro, respectiv aproape 80% din suma totală alocată pentru perioada 2007—2013 de 6,227 miliarde de euro. La această dată, plățile totale efectuate de APIA depășesc 4,939 miliarde de euro, dar nici în această sumă și nici în cea rambursată României nu au fost incluse plățile din acest an, deoarece acestea vor debuta, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană (CE), la 16 octombrie, din bugetul național, iar ulterior, probabil la începutul anului 2014, va fi efectuată rambursarea din partea CE.
Pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) aferentă anului 2013, suma alocată României din FEGA este 1,403 miliarde de euro, iar cuantumul maxim al plăților este de 139,17 euro /hectar. La această sumă, Guvernul a mai aprobat încă o plată suplimentară de 21 de euro pe hectar din bugetul național, ceea ce ridică subvenția pe suprafață la 160 de euro pe hectar.De asemenea, pe cel de-al treilea program european din domeniu, Programul Operațional pentru Pescuit (POP), au fost rambursate României în jur de 49,1 milioane de euro, aproximativ 25% din asistența UE alocată României prin Fondul European pentru Pescuit (FEP). România beneficiază pentru perioada 2007-2013 pe acest program de 230,7 milioane de euro de la UE pentru finanțarea investițiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii și procesării.

sursa AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu